Mesaj pentru noi toti

Sta in mainile noastre,a tuturor puterea de a defini cine suntem si cum vrem sa fim. Putem sa transformam lumea in care traim in raiul ce a fost odata, un loc al armoniei, pacii si prosperitatii pentru toate fiintele vii. Ne lipsesc doar informatiile necesare, acele adevaruri esentiale pe care le stiam candva dar le-am uitat si care, odata scoase la lumina, vor constitui scanteia ce va lumina drumul catre Noua Lume. Acesta este mesajul ce trebuie sa ajunga in inimile tuturor.

Puterea gandurilor (I)

 

    Desi suntem perfect constienti de existenta si rolul ei in viata noastra, mintea umana ramane unul din marile mistere existentiale.
    Ce stim cu adevarat despre ganduri, stiintific vorbind? Le putem masura, pentru ca am aflat deja ca unde electromagnetice sunt produse pe o anumita frecventa atunci cand creierul rationeaza, si totusi nu le putem localiza, caci nu exista o zona anume in creier unde se produc, par a fi de peste tot. Deci de unde vin gandurile noastre si ce efect au ele odata emise?
   Dr. Rupert Sheldrake(link catre site) avanseaza o teorie radicala, cu care sunt si eu de acord: mintea este un camp energetic care se intinde dincolo de creier si corpul fizic, in jurul nostru, similar campurilor magnetice ce se intind dincolo de magneti. Un exemplu foarte bun este vederea: teoria oficiala spune ca mintea nu este altceva decat rezultatul activitatii electrice din creier si imaginea obiectului privit se produce acolo in interiorul creierului- cumva, miraculos si inexplicabil, interactiunile neuronilor conduc la o imagine gen realitate virtuala in capul nostru prin care percepem ce se intampla in jurul nostru. Dar teoria nu este clara in totalitate(unele parti sunt inca mister) si nu explica anumite cazuri in care doar privitul lucrurilor le poate afecta. Cum poti afecta realitatea doar prin simpla privire? De ce oamenii te pot simti cand ii privesti fix de la spate? Teoria dr. Sheldrake invoca bunul simt si e atat de simpla incat e greu de perceput: atunci cand privesti un obiect, imaginea vazuta se afla exact acolo unde pare sa fie, adica afara, in mediul exterior, nu in capul vostru! Este in mintea noastra, produsa de ea, dar nu se afla in creier, este proiectata extern.Mintile noastre proiecteaza in exterior tot ceea ce gandim. Intr-un anume sens, mintea noastra "se intinde" pentru a atinge ceea ce privim. Asta inseamna ca atunci cand priviti lucrurile, mintea voastra le atinge, deci puteti afecta realitatea doar prin simpla privire! 
   
cu multumiri doamnei Adina Amironesei(http://adinaamironesei.blogspot.ro/)

   Cand faci ceva, incepi prin a gandi actiunea respectiva, chiar si numai cu o fractiune de secunda inainte de a face. Nu e nimic radical aici, asa functionam noi- actiunile noastre concrete reflecta gandurile pe care le-am avut despre ele. In acest sens, gandurile sunt idei abstracte, informatii, pe care noi le transformam in actiuni concrete in lumea fizica.  Asta este una din puterile gandurilor- aceea de a modela realitatea concreta prin intermediul activitatilor noastre.
     Dar dincolo de acest fapt evident mai este un altul: cand te gandesti la ceva, acel ceva se materializeaza in fata ta, dar nu fizic, ci intr-o alta dimensiune a realitatii pe care o numim deocamdata "taramul gandurilor". Astfel gandurile capata o identitate de sine si de acolo pot actiona pentru a ne influenta viata in mod indirect dar la fel de palpabil. Ce vreau sa spun este ca gandurile pe care noi le producem se materializeaza in realitate, intr-un fel insesizabil cu cele 5 simturi ale noastre, dar sunt reale si mai mult, actioneaza direct si invizibil asupra persoanelor si imprejurarilor externe, influentand, uneori decisiv, mersul lucrurilor si chiar viitorul nostru. Asta este a doua putere a gandurilor, mult mai dramatica. Este valabil si pentru sentimente, dar ele sunt mult mai puternice ca gandurile.
      Ca sa dau un exemplu, prin intermediul sentimentului de a fi vulnerabil de ajungi sa fii vulnerabil in lumea fizica.Oriunde te uiti in jur sunt o multime de dovezi: cei care gandesc ca vor avea succes il au, cei care cred ca se vor imbolnavi, devin apoi bolnavi; daca te scoli dimineata cu o stare emotionala proasta, toata ziua iti va merge prost, pentru ca emotiile negative proiectate in exterior vor actiona asupra evenimentelor zilei, creand premisele ca lucrurile sa mearga prost.
   De aici rezulta o mare concluzie: NE CREAM SINGURI PROPRIA REALITATE. Suntem responsabili pentru situatiile in care ne regasim, daca ni se intampla lucruri bune sau rele. In prezent, oriunde in lume, oamenilor le place sa dea vina pe ceilalti. Ne-am obisnuit asa, ne place asa. Dar adevarul este ca orice ti s-ar intampla, orice, este doar vina ta. Daca esti fericit sau trist, daca ai noroc sau ghinion, fiecare experienta pe care o ai in viata este vina ta, pentru ca tu o atragi in viata ta, prin gandurile si emotiile pe care le ai si le emiti in exterior si care, dupa ce au fost create, actioneaza de-acum independent de vointa ta pentru a crea premisele corespunzatoare producerii lor. Asta este puterea gandurilor asupra ta si a vietii tale! Deci ai grija ce gandesti si ce simti!

  Am spus " a crea premisele" pt ca, pana la urma si tu ai ceva de zis in orice situatie: ai puterea de a decide cum sa reactionezi in situatia data, si asta da imaginea finala a situatiei. Esti om, esti dotat cu liberul arbitru- poti permite ca evenimentele sa te copleseasca, sa-ti ia toata energia si apoi sa te arunce intr-o stare emotionala urata, nefericit; sau poti decide sa iei lucrurile asa cum sunt, sa nu te enervezi,sa iti extragi invatatura ce rezulta din ele si sa mergi mai departe, gandind pozitiv.

    Pentru ca nu constientizam si nu acceptam responsabilitatea asupra vietii noastre (este mereu vina parintilor, a anturajului, a conducatorilor politici, a marilor societati conspirative, mai nou a crizei globale), adesea avem senzatia ca lucrurile ne scapa de sub control. Asta se intampla pentru ca nu suntem in armonie cu noi insine si ne-am deconectat de la energia divina.Cum? prin suprimarea energiei feminine din interiorul nostru, asa cum am discutat intr-un articol anterior (citeste-l aici). Daca ne vom recapata intuitia proprie, care (vom vedea mai incolo) este legatura noastra la "taramul gandurilor" si la constiinta universala-divina, vom putea "extrage" de acolo informatii ce nu le putem avea din lumea fizica legata de "aici" si "acum". Astfel vei putea "simti" anumite posibile scenarii si "intui" care este decizia cea buna, care va intoarce evenimentele in favoarea ta si nu vei mai simti ca iti scapa de sub control.(Asta se traduce asa: te conectezi la taramul gandurilor, obtii informatii despre evenimente viitoare, desfasurarea lor si posibile finaluri si astfel vezi care este cea mai buna cale de actiune pt tine).Cum spunea cineva:"intuitia iti da raspunsul la intrebari pe care doar viitorul le poate dezlega"
    Exista un film foarte cunoscut facut pe tema asta, "The secret" (Secretul) si o carte best-seller, care vorbeste de Legea atractiei. Va recomand sa il vizionati, aveti si un link aici.
    Cand aud despre asta, principalul contra-argument pe care oamenii il invoca este " nu poti sa iti schimbi radical viata in bine doar gandindu-te la lucruri bune si stand in fund cu bratele incrucisate" sau " ce sa fac, de maine imi dau demisia de la servici, imi las familia si ma duc pe munte sa ma gandesc la lucruri bune". Nu, nici vorba! Au inteles totul gresit! Nu trebuie sa opriti totul in loc! Schimbati-va perceptia asupra vietii, modificati-va modul de a gandi si simti, supravegheati-va mult mai atent ce ganditi/simtiti/spuneti, si continuati-va viata obisnuita ca si inainte. Totul se va schimba de la sine, dar treptat in timp, nu peste noapte. Nu este nevoie de gesturi extreme, nici de haos social. Este daca vreti o revolutie tacuta, la nivel perceptual si conceptual, nu fizic si faptic.

De unde m-am inspirat si ce va recomand sa cititi/vizionati:
"Mintea extinsa"-conferinta sustinuta de dr. Rupert Sheldrake
"Thoughts"-videoclip din seria Spirit Science
"Secretul"- cartea si filmul

Pentru a  afla cum poti transpune in practica informatiile din acest articol, citeste neaparat si articolul-pereche Puterea gandului I din sectiunea Cum aplicam ce am invatat.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...